Jurnalism cultural

Daniela Zeca-Buzura zice frumos aici că:

"Jurnalismul cultural nu e onest din simplul motiv că lumea artistică e foarte controversată. E făcută din oameni sensibili, instabili, nu în sensul peiorativ, dar din oameni care sînt mai pasionali decît alţii, şi-n zona admiraţiei, dar şi în cea a contestării. Fiind făcut în mare parte din emotivitate, acest tip de jurnalism nici nu cred că poate fi calificat sută la sută cu criteriile de onestitate, obiectivitate. El are o doză de impresionabilitate şi de subiectiv implicită. E greu de fixat în nişte parametri."

şi mai zice, tot în acelaşi interviu:

"Cred că numai după minimum zece ani, un ziarist poate să încerce să detecteze, ca la parfumuri, esenţa bază. Mai devreme, nu. Nouă ne place, la tinereţe, să credem că ardem etapele. Cînd auzeam că un ziarist se formează aşa, ca vinul vechi, n-aveam răbdare, n-aveam încredere. Am constatat că, încercînd să sărim, să păşim cîte trei trepte deodată, de fapt, prin graba asta facem greşeli, comitem imprudenţe."

Mă gîndesc

Aş vrea uneori să fiu o ignorantă. Asta să fie singura boală pe care s-o am, ignoranţa.

Frumos

Cum vă simţiţi când ieşiţi pe stradă?

Ies mai puţin pe stradă acum decât ieşeam înainte şi nu sunt încântat de ce văd, ceea ce nu înseamnă că îmi plăcea mai mult înainte. Însă aş fi preferat ca, plecând de la acel stadiu, să fi evoluat altfel. Deocamdată, suntem într-o anumită impuritate: şi vizual, şi auditiv, şi stilistic şi vestimentar, şi alimentar.

E, în peisajul cotidian, ceva confuz şi neaşezat. Suntem neaşezaţi. Şi am pierdut câteva virtuţi importante: respectul pentru celălalt, admiraţia genuină, autentică pentru calitatea şi reuşita umană, bunăcuviinţa, politeţea, bunătatea. Mi mi se pare că în România lipseşte tot mai acut bunătatea inimii.

Dintr-un interviu cu Andrei Pleşu.

Cu cine e prietenă UAIC pe Facebook

Aşa îmi place Feisbuc. Aşa îmi place cum, o dată la 2-3 zile sau oricînd îmi mai amintesc, Facebook mă ajută să pierd timp preţios citind aventurile friendsilor mei şi psiho-analizîndu-mă prin tot felul de teste idioate compuse de adolescenţi (mulţumesc Denisa pentru această necesară informaţie).

Dar îmi place mult şi că friendul meu Uaic Iaşi (cred că e cel mai mare pe care îl am având în vedere miile de studenţi care trec şi uneori şi ies din universitatea asta) şi-a greşit vîrsta şi se vrea mai tînăr cu vreo 100 de ani şi căăăă, tadam, urmează chestiune interesantă.

Prietenul Uaic Iaşi de pe Facebook este prieten cu Tineri pentru Crin Antonescu, adică supports Tineri pentru Crin Antonescu, în slang-ul de rigoare. E foarte frumos pentru o instituţie de învăţămînt superior, apolitică din cîte ştiu eu şi ar trebui să fie, că e prietenă cu Crin Antonescu şi cu tinerii săi, nu?

Ah, mîncarea! Din nou.

Pulpe de pui picante la pungă. Am aruncat în pungă şi nişte mere. Mmmm. Cu salată dulce-acrişoară de varză roşie şi pîine neagră cu seminţe. Fancy? Noooot! Spicy, too spicy!

Al naibii chilli, puteam să miros iuţeala, nu doar o simţeam din plin pe buze şi limbă. Ce jurnalistă, ce copywriter? Bucătar mă fac.

Ori e din cauza mamei mele dragi care mă tot întreabă cînd?, cînd o să ştiu să fac şi eu de mîncare?, ori e din cauza blogurilor culinare. Orice ar fi, sîntem pe reţeta cea bună. :D

Profesia:

"... la ora actuală sînt un om cu preocupări aşa-zis nedefinite."

Scene moscovite, Mihail Bulgakov

Cred că eu şi Bulgakov începem să ne înţelegem foarte bine. :))