Toscana din Manhattan

Bineinteles ca s-au terminat bateriile exact atunci si bineinteles ca nu am gasit altundeva vreo poza sa arat si eu lumii ce mananc prin restaurantele Iasului. Si bineinteles ca nu trebuia sa cred ca daca imi comand ulcior toscan chiar o sa primesc un ulcior... Dar sint bune si vasele yena, cu atat mai bune cu cat chestiile din ele iti ajung la inima inainte de a ajunge in stomac.
Nici ca puteam manca mai bine in Romania mancare italieneasca decat intr-un loc cu nume american. Multiculturalizare dom'le, asta e! Dar n-am ce-i face, in Manhattan se gateste prea gustos, iar chelnerita aia blonda care nu stiu cum se face ca numai ea ne-a servit pina acum recomanda combinatii prea delicioase. Ii multumesc pe aceasta cale pentru ca mi-a zis ce fel de salata sa imi iau (salut, cand e tura ta?). Salata ca salata, dar ulciorul... mama mia, alla Toscana de-a dreptul. Oricare ar fi fost ala care a zis ca bucataria toscana e suficient de sobra, dar simpla si preparata cu maiestrie si pasiune a avut mare dreptate. Cred ca mai ales pasiune a avut mancarea mea cum cu multa pasiune isi fac treaba si oamenii de acolo.
Mmm, dar pieptul de pui, sunca, sosul, cartofii pargaliti, mozarella, mararul, legumele, condimentele cat de sofisticat mai erau combinate. Si consistent! Si nici n-am obosit in timp ce mancam (da, stiu, halal gurmanda), dar cum altfel sa fie mancarea italieneasca daca nu usoara? Chianti sau Montepulciano mai lipseau si as fi zis ca-s in tinutul insorit al poeziei lui Dante.