10 iulie 2008

Acaju. Tres Cool

De la Acaju, tres chic mi-am cumparat eu cand inca mai era un pic de iarna ceai. Bun ceai, e pe gata :D Il descoperisem intamplator (locul, dar mai ales ceaiul), ma atrasese muzica ce rasuna din boxele scoase la usa magazinului si mi-a placut. Tot intamplator am descoperit si site-ul lor, magazin online cu de toate, de unde am aflat ca se muta. Sau s-au mutat deja, nu-mi dau seama de evolutia evenimentelor pentru ca insemnarile de pe site nu sint datate.

M-am hotarat sa mai scriu si despre ce-mi place :)

8 iulie 2008

Am banner Alumni, am valoare


Azi am trimis mail-ul de inscriere in Fundatia Alumni a Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi pe care, slava Domnului, am inconjurat-o deja o data si daca reusesc sa string toate actele pentru dosarul de master, ne vedem iar din toamna :D

Despre organizatie stiam de dinainte ca site-ul si blogul acesteia sa sparga gheata, de cind reteaua era formata de doar doi membri, iar eu cugetam daca licenta mea va fi gata la timp. Imi pare bine ca pot acum (cu mindria terminarii unei facultati) sprijini aceasta initiativa :)

PS: Bannerul valoros e si el pe undeva, pe blog.

Later Edit: Si apar si ca membru :D

Lecturi de vacanta (1) - In capul raftului, ceva Bonton

Mai intai, socurile:

  • Ce cauta intr-un subcapitol cu titlul "O lady si medicul ginecolog" (nevermind) urmatoarele fraze: O lady nu se urca niciodata la volan daca a baut prea mult si Cind are o intilnire cu un barbat, o lady nu se va multumi sa comande doar o salata la un restaurant cind, in realitate, vrea un hamburger.
  • Ce cauta intr-o carte care iti spune in introducere fara modestie ca te invata despre eleganta si discretie capitole ca "O lady se protejeaza" sau "Cancerul mamar" ori urmatoarele fraze: Unei lady nu trebuie sa-i fie rusine si sa se intereseze de viata sexuala a barbatului cu care ar putea avea relatii intime si Ea trebuie sa fie consultata de ginecolog in cazul in care constata vreo modificare a ciclului menstrual.

Cum sa fii o lady - mic tratat de eleganta de Candace Simpson-Giles se face vinovata de nedumeririle de mai sus. Cartea se face vinovata si de o lectura lejera, usor de parcurs si mai ales de retinut, mult mai eficienta decat clasicele cursuri de reguli protocolare sau de diplomatie.
Incepe promitator, primele capitole fiind scrise cu concentrarea profesionista a unei adevarate lady (care nu stiu daca s-ar putea traduce prin "doamna"), dar pe parcurs, atentia se pierde si multe dintre sfaturi si indrumari (cartea este o colectie de "invataturi" - desi multe is notiuni elementare invatate la gradinita - de cele mai multe ori nu mai mari de doua-trei rinduri) se repeta. Iar cand ceva se repeta de 5-6 ori lectura nu mai este lejera, e chiar putin enervanta.

Ce am citit de mai multe ori decit ar fi trebuit:
  • O lady nu intirzie niciodata.
  • O lady multumeste mereu/trimite mereu un bilet de multumire.
  • O lady isi cere intotdeauna scuze.
  • O lady nu-si trimbiteaza in public relatiile intime.

We got the picture. Am inteles din prima, hai, poate abia dintr-a doua, dar a treia repetitie este deja o insulta la adresa noastra. Noi care nu sintem chiar oricine daca citim asa carte cu coperta frumoasa si nici asa ieftina (noroc ca unii au primit-o cadou :D) deci nu este necesar sa ai despre noi impresia ca citim 170 de pagini in trei ani si nu ne dam seama de la un capitol la altul daca s-a repetat ceva sau nu. Nu, noi o citim intr-o ora, doua si apoi criticam.

Concluzie: E buna de inceput sezonul lecturilor grele, de vacanta de vara. Vreau sa citesc si Cum sa fii un gentleman, asa, pentru diversitate ;)).

5 iulie 2008

Vara asta citesc mai mult

National Geographic de luna asta mi-a adus cadou inca un numar. Caado, cadoo! Initial am crezut ca primesc doua reviste identice si cautam deja persoana careia sa-i fac cadou surplusul. Dar am primit un numar de anul trecut si, chiar daca pentru cititorii fideli care il au deja e naspa, pentru mine nu e pentru ca eu nu l-am citit. Asa ca nu-l mai dau. :D

4 iulie 2008

Experimente cu fursecuri


Deci exista un tip in Romania care face vraji ca Chocolate Chip Cookies, Oatmeal Raisin Cookies, Muffins de ciocolata cu marzipan si nougat sau Chunky Peanut Butter Cookies acasa la el, din igrediente proaspete, care suna si arata delicios si pe care le ofera gratuit?
Eu cred ca omul asta isi bate joc de saracii sugarholics and cookie lovers care NU sint din Bucuresti si care ar vrea si ei sa manance asemenea fursecuri :(( I don't care there free, I just want them too. Cum facem? :D

PS: Una dintre cele mai faine initiative de care am auzit in ultima vreme :)

3 iulie 2008

Spuneai ceva?

Azi am fost intrebati ce facem de acum. Cred ca am fost intrebata ce fac "de acum" de 70 de milioane de ori, dar azi chiar a trebuit sa zic ceva. Si am zis ca eu ma duc peste drum. Funny, ha, ha, not. S-a acceptat raspunsul asta, se stie ca eu respect perioada minima de doua saptamani in care sa te bucuri de rezultatele de la licenta si, prin urmare, sint in vacanta si dau raspunsuri de vacanta. Spre deosebire de altii care, cu o nesimtire inegalabila, s-au dus la serviciu chiar de azi. Rusine, nu alta.

Pentru ca e prea dubios ce se intampla ca sa mai scriu despre asta, mai intreb o singura chestie si pe urma ne facem ca uitam ca am terminat de tot si ca trebuie sa ne ducem sa muncim cu drag si spor pe diferite tarlale din popor. Asadar: de ce toti, imediat dupa ce iesim din gura lupului, sintem curajosii lumii, plini de sfaturi din categoria "nu tre' sa-ti fie frica", desi cu doar 20 de minute inainte rodeam peretii de emotie? :D