Lecturi de vacanta (5) - Conjuratia Imbecililor

Nu am citit carte mai nebuna decit asta. Am trait-o pina la ultimele cuvinte spunindu-mi ingrijorata, cu fiecare pagina care ma apropia de sfirsit, "Ce o sa se mai intimple? Cum o sa se termine??".

Aventurile umplu una dupa alta Conjuratia Imbecililor, iti provoaca ris zdravan, putina antipatie si un mare, mare regret: ca un astfel de roman nu va mai putea fi scris. John Kennedy Toole, autorul, s-a sinucis inainte de publicarea lui, lasindu-l in urma doar pe Ignatius J. Reilly, cel mai tare personaj ever.

Daca n-o cititi, sinteti cei mai naspa!

A fish that had a secret wish

You know... kids can do amazing things with water. And your state of mind. :)

Azi, de la Motivated Photos

Multimirile in posta Andreucai.

Familia

Acolo erau. Bine infipti intr-una dintre cele trei (doar trei) banci albastrui-jegoase ale autogarii. Dar aia era banca cea buna! Ferita de soare si de vint, de calatorii buimaci si plini de bagaje, de discutiile celor care beau la intrarile crismelor si "agentiilor de turism" din Vama Veche.

Ei, cei patru muschetari, au ocupat banca de onoare si au avut grija sa-si marcheze bine teritoriul cu o geanta gigantica de rafie, cu alte cateva genti mai mici si mai decente, cu cei doi baietei ai lor si cu olita aluia mic. Capetele acestei sagrada famiglia, el, mic si bondoc, ea, mica si indesata, dar amindoi cu flip-flop-uri smecheri, s-au instalat bine in coltul lor in asteptarea mijlocului de transport care sa ii duca cine stie unde.

Apoi a inceput spectacolul. Baiatul cel mic a avut nevoie. Si daca a avut nevoie, a facut. In olita, doar nu era sa se duca la toaletele din cladirea pe care banca lor o sprijinea cu atita mindrie. La toaleta, mama s-a dus doar cu olita plina si s-a intors cu ea scuturind-o de stropi de parca era castronul in care tocmai se pregatea sa faca salata.

Am ris, cred ca se prinsesera. Am ferit putin privirea, the show must go on, nu? Copiii au ales sa zburde, parintii sa se lase osteniti pe spatarul bancii. Apoi, din buzunarul secret al gentii de rafie a fost scoasa ea, pila de unghii. Picioarele trebuie sa arate bine. (Nu mai mentionez ca la banca alaturata o domnisoara ce nu facea parte din clan se pregatea in acelasi timp sa-si schimbe adidasii cu o pereche de saboti cu toc mic pe care i-a purtat in continuare cu sosetele care facusera cunostinta si cu incaltarile sport.) Sotul, in schimb, a ales sa se delecteze cu un minutios tratament facial. A minat in nara stinga cu atita pasiune, cu atita pofta de viata ca l-am vizualizat pentru un moment ca un curajos revolutionar. Delicatetea cu care facea bilute de muci pe care le arunca apoi subtil, uitindu-se sa vada daca nu il prinde cineva in flagrant cu delictul in mina, m-a emotionat pur si simplu.

Citeva microbuze mai tirziu, ei sint la capitolul "tandre imbratisari urmate de stoarcerea unui cos de pe nasul sotiei". Sublim, demn de o pictura la ICR din New York. Pachetul meu nu mai ajunge, familia se gindeste sa se invioreze putin. Baietelul cel mic se asaza pe treptele pline de praf, mama ridica tricoul sa isi aeriseasca burta, tatal ii explica celuilat baiat ceva cu pila de unghii. Pila era aurie.

I-am admirat. N-au ascultat manele, n-au vorbit rastit, n-aveau lanturi groase de aur la git. N-au scos sandvisuri cu salam, copiii n-au tipat, n-au plins, nu le-a fost sete. Si-au demonstrat educatia, obiceiurile in liniste. S-au manifestat cum, din pacate, nu numai la autogara poti vedea in Romania.

Cred ca e de la caldura

Guvernul vrea un nou aeroport in Bucuresti in loc sa-si vada de pistele deteriorate ale celorlalte doua si de inexistenta sigurantei in si pe linga Baneasa/Otopeni (va mai aduceti aminte de experimentul celor de la Catavencu, nu?), iar in autogara din Iasi, in asteptarea autocarului, fiicele si mamele lor beau Ciuc sau Skol la doza. Ambele cazuri de astazi, adevarate portrete de familie.

Ce e in neregula cu Romania, totusi?

Idei pe centimetru

Stie cineva al cui este si de ce? :D E o pasiune, e un ONG, e un proiect? Al unui singur om, al unei echipe? Vrem sa stim cine e responsabil de scurtmetraje romanesti (chiar, multe) bune.

Later Edit: Dupa cautarile de rigoare pe Gugal, am observat ca tot azi, proiectul a mai fost semnalat si de Andrei Sava. Daca eu il stiu de la (dooh) unul dintre statusurile din lista de mess, el de unde il stie? ;))

Le blog perdu

Uneori e suficient sa taci. E indestulator, iar asta inseamna ca nu e necesar si sa asculti atunci cind taci desi regulile asta te invata: "taci si asculta!". Uneori, tacerea si ascultarea trebuie sa se plimbe separat. Altfel, pauzele nu au nici un efect. Va multumesc, am revenit! :)

Daca va mai intereseaza alte detalii, citesc 3 carti momentan si in acelasi timp: una groasa, una mai putin groasa si una subtire. Asta pentru ca am terminat Almanahul Catavencu si cele doua numere National Geographic de luna asta.

Te poate obosi o jumatate de ora de badminton?

Da! Pe mine :| Where is the energy?

Tirami... not

Daca ai imprastiat pe deasupra cacao, nu inseamna ca ai facut un Tiramisu. Tiramisu nu-i chiar asa de nespectaculos ca o amandina sa merite sa-i fie reteta batjocorita, nu alta. Si asta se intimpla in mai toate cofetariile care il prepara si in restaurantele care-l au in meniu. Intr-un singur loc, Restaurantul Latino din Suceava, am mincat Tiramisu asa cum trebuie, in celelalte locuri am mincat plastic, cauciuc, pandispan, chec insiropat cu rom, rulada (wtf?) sau tort.

Tiramisu e o prajitura prea rafinata ca sa fie inlocuita cu un chec sau o rulada cu atit mai mult cu cit nici nu s-au facut vreodata rulade sau checuri din piscoturi din care se face Tiramisu. Iar la Hala Centrala, la cofetaria de la parter care ma impresionase cu prajiturile facute cu frisca naturala, am mincat exact un bullshit cu un mousse de ciocolata intarit si elastic in loc de crema fina si usoara cu mascarpone, cu blat de biscuiti (again, wtf?) insiropati cu rom in loc de brandy care, de altfel, se pune in crema.

Tiramisu e foarte la moda la noi acum si desi in urma citiva ani se prepara dupa vechea si clasica reteta (de altfel, nici nu exista prea multe variatii pe tema), azi toata gospodina cititoare de Practic face Tiramisu din ce are, numai sa-l faca. Nu stiu daca va vine sa credeti, dar am auzit de retete cu brinza topita in loc de crema. Cred ca ar face italienii pe ei de ris la cit de mult tin la retata asta.

Stiu asta pentru ca si matusa'mea din Germania, la care am mincat prima data acum vreo 6, ani si maica'mea care a invatat ulterior de la ea fac prajitura asta cu foarte mare grija si s-au chinuit putin pina au deprins toate miscarile (desi acum sint experte in Tiramisu :D) si nu se pun pe copt una-doua daca nu au ingredientele care trebuie. Pentru ca asa le-au zis oamenii de la care au invatat si pentru ca e o reteta cu istorie.

Come on people, e desertul meu preferat, ii stiu povestea pe de rost, don't try too fool me.

Oferta de vara, gratis!

Vreau sa ma angajez fara acte, fara carte de munca si fara salariu corector pentru bloggeri. Nu pentru toti :D Si nu pentru ei, ci pentru linistea mea sufleteasca. Eu am timp acum.

Customer is always right. Chiar?

(A young couple with an almost stereotypical southern accent enters the shop, browses around, and pick up some things, then go to the cash desk.)

Me: “Is that everything for you today?”

Woman: “We’re on our honeymoon…”

Me: “Okay… will you be paying with cash, debit, or credit?”

(The man throws some money on the counter, saying nothing.)

Me: “I’m sorry, we can’t take American money.”

Man:“WHY THE &@^# NOT? AMERICA IS THE GREATEST COUNTRY IN THE WORLD!”

Me: “Well, that might be the case, but this isn’t America.”

Woman: “What?”

Me: “This isn’t America. It’s Canada.”

Woman: “But that’s part of America, right?”

Me: “No.”

Man: “Oh, I get it. It must be Canada day. That’s when they pretend to be independent.”

Me: “Sir, we ARE independent. It’s a separate country. Different money, different government, different accents.”

Man: *winks to his wife* “Right…”

Inainte sa dau de site-ul asta, n-as fi crezut ca pot avea si ceilalti dreptate. Ceilalti fiind cei din spatele tejghelei, al biroului, cei despre care, de cele mai multe ori, avem de comentat ca isi fac treaba in cunoscutul spirit sictirit romanesc. Nu mi s-a intimplat sa intimpin probleme in Germania sau in Austria, hai, poate in Italia citeva :D si nu spun nici ca in tara am fost sufocata de oameni "care lucreaza cu oameni" idioti.

Inainte de Not Always Right, stiam de "Clientul nostru, Stapinul nostru", chestie care ma enerveaza pentru ca mie mi s-au intimplat multe din cauza vinzatoarelor, operatoarelor, casierelor, functionarelor etc. si care, pina in prezent, mi-au dovedit ca m-a enervat pe buna dreptate pentru ca nu se adevereste niciodata.

Stiu sa apreciez si chiar ma bucur cind cineva se poarta nu frumos, ci asa cum trebuie si este platit s-o faca si aveam pina acum impresia ca toti oamenii sint recunoscatori celor care isi fac meseria bine. Dar am citit pe site-ul asta atitea lucruri de necrezut incit nu stiu de cine sa imi fie mila: de saracii angajati care au parte de asemenea intimplari sau de idioti ca sint pur si simplu idioti?

Ma intorc imediat!

Well, this is new for me. Numai Twitter m-a mai intimpinat cu astfel de scuze :D

Lecturi de vacanta (4) - Povesti la nesfirsit

Salman Rushdie devenise la un moment dat atit de popular incit tot mai multi spuneau ca e prea comercial ca sa il mai citeasca. Unii l-au asemanat, pe nedrept, cu Coelho. Eu n-am stiut de unde sa-l incep si am aminat descoperirea autorului pina la ziua mea cind am primit Harun si Marea de Povesti.

Asa ca am inceput de aici. Nu stiu daca asta e cea mai buna carte prin care sa il descoperi pe Rushdie si nici daca e cea mai buna carte de-a lui cu care sa incepi, dar pentru mine a fost cartea potrivita, la vremea potrivita.

Nu am mai citit de mult o carte care sa ma binedispuna atit de mult. Am ris destul de des, atmosfera m-a cuprins (si astfel am trecut si peste unele repetitii care ar fi putut parea obositoare) si n-am simtit nici un moment ca citesc aceeasi structura aproape fixa despre care se spune ca o au toate basmele si povestile. Nu stiu cum e posibil, poate printr-un "PPCDE", dar Harun si Marea de Povesti e chiar altfel decit celelalte povesti. Cu tot cu finalul lui cliseu fericit.

Concluzie: Harun si Marea de Povesti e o poveste plina si energica si m-a asigurat ca oamenii vor putea povesti in continuare, la nesfirsit. Acel magical realism despre care am citit ca il caracterizeaza pe Salman Rushdie e in toate paginile astei carti plina de imaginatie si de inspiratie. Eu o voi pastra cu grija, asa cum au spus cei de la The Times, "spre a o lasa mostenire nepotilor". Si da, ce a urmat a fost la fel de breathtaking. :)

Noutati, hanuri, dileme. Numaratoarea continua

Pe linga stirea ca Galeria Oamenilor de Seama (galerie de arta si casa memoriala infiintata de Lovinesti) este lasata sa moara, bineinteles, din lipsa de fonduri, dar in tirg se mai poleieste o sucursala de banca, de acasa am mai venit si cu o recomandare. De aproape de casa de fapt, de pe E85, mai bine spus.

Pe drumul asta, european care va sa zica, pe undeva pe la o rascruce este un han. E mare si galben, nu poate fi omis si ii zice Hanul Draguseni. Daca aveti trecere, popositi pentru ca mincarea e foarte buna :D Si eu nu glumesc cu mincarea si nici ei dupa cit de mari sint portiile. Fiti fara grija, merg repede daca aveti pe masa si din vinul casei (care se respecta si are si crama si vinoteca).

Numai zvonul care spune ca la Hanul Draguseni se platesc mai multe carafe decit se beau de drept nu l-am putut confirma. Deoarece, ca de obicei, tot timpul de plata se ocupa cel mai putin lucid dintre toti, iar calculele se pierd prin aerul cald al noptilor de vara :D

Dar nu mai conteaza atita timp cit ai salivat dupa tochitura, turtele, cirnatii de casa, taci si inghite! sau borsul de gaina, tradus in meniu ca "chicken bors" de la aceasta pensiune moderno-arhaica cu plasma setata pe Acasa TV.

De aici pornesc dilemele mele. Nu vrem sa ne pierdem traditiile, ne plac obiceiurile de care sintem mindri si pe care vrem sa le aratam si lumii intregi sau, chiar mai profitabil decit simpla popularitate ori recunostinta, sa le vindem pe banii buni ai celor care nu stiu ce sint goblenele, ouale incondeiate, portul popular sau placintele rumenite in cuptoare adevarate si nu in cuptoare cu microunde.

Dar de ce nici macar la un han nu ne putem lipsi de televizor si de telefon, detalii care strica tot decorul rustic? Mi se pare doar mie sau iile chiar nu se potrivesc cu tenisi si flip-flop-uri? :-?

Later Edit: Am fost atentionata ca am imaginatia prea bogata si s-ar putea sa fiu si amnezica pentru ca nu exista in meniu nici un chicken bors :D Exista "moldavian sarmalute". Dar ar trebui sa fie tradus chicken bors, nu?