Pina in urma cu o luna foloseam calculatorul/laptopul zilnic si cu aceeasi periodicitate citeam cateva bloguri, uneori mai multe :D Aproape la fel de des scriam. Acum se incheie o saptamana de cand n-am atins tastele si inainte de asta mai stateam fata in fata cu monitorul o data sau de doua ori pe saptamana. Da, sint la Falticeni, doh, din prima fraza se intelege. Dar nu pentru ca sint acasa, acasa numarul 1 vreau sa zic. Hmm, writing is a great thing for me, but greater things have happened :) Imi amintesc ca acum un an scriam la doua-trei zile si imi parea rau daca trecea o saptamana fara sa fi incropit cateva fraze. Apoi n-am mai scris deloc si apoi a aparut blogul (hey you, multumesc pentru cadou pe aceasta cale). Si desi pe blog nu chiar scriu nu cred ca as mai putea renunta la el pentru ca s-ar putea sa ramana singura mea legatura cu scrisul.

PS: Cum sa scrii cand razi si te simti asa de bine si mergi prin locuri unde e liniste ca nicaieri cu oameni pe care ii iubesti si unde este un balansoar facut dupa proiect dom'le? Nu scrii pentru ca atunci ai de facut poze :)

Etichete: filip's

Wakefield devine... deranjanta, cred, sau am eu o problema... Oricum, merge greu cartea, cum am mai spus si cred ca are de facut ori cu americanii, ori cu faptul ca m-am cam saturat de citit carti despre cum totul o ia la vale, negri care jefuiesc, lesbiene, nunti intre homosexuali, oameni care nu gasesc fericirea and whatever. Am retinut ceva mai mult din roman decat insiruirea de mai sus, dar cred, si ma tem daca e asa, ca din cartea asta nu voi ramane cu prea multe. Orice ar fi fost, eu si Wakefield nu ne-am potrivit si imi pare rau pentru ca imi place cum scrie Codrescu si imi place la nebunie ce portret i-a facut Diavolului. Speranta moare ultima si 100 de pagini cate mai am are a long way to go :) Anyhow, in pauzele de Wakefield am citit o alta cartulie pe care am pescuit-o de la cea mai simpatica librarie din oras (La belle epoque, pentru cunoscatori) doar asa, fara sa ma uit dupa un nume (e de Ioana Parvulescu si pe moment nu imi aduceam aminte de ea si ca o stiu din Romania Literara), dupa coperta cum mai fac uneori sau dupa referintele de pe spate. Se cheama In tara Miticilor. De sapte ori Caragiale si mi-a destins cele cateva ore cat a durat sa o citesc. Nu prea inteleg ce a vrut ea sa faca sau sa demonstreze cu eseul asta in care vorbeste nefavorabil de nenea Iancu, iar la final spune cat de mult il adora, dar pe mine m-a distrat si mi-a amintit de ce imi place Caragiale. Oricat de out of fashion ar parea.

Etichete: citit/vazut, gurmandland

...the beginning of all

...myep, short on space, I guess

...cool flowers, oh, and the deer too

...yes, the euroflag, our euroobsession


...owls, Antipa style

...we present you Andreuca, the crazy friend and guide

Etichete: citit/vazut, filip's, oh boy

Da, da, stiu ca e redundant, ca Sister Bliss si-a strans de mult clapele, ca Maxi Jazz a ajuns deja acasa si ca s-a terminat si curatenia si s-au strans si scenele, da' trenul meu abia acum s-a intors acasa. A fost incredibil si nu ma intereseaza ca nu spun nimic nou si original. Noi am sarit si am batut din palme tot timpul si-am ascultat Faithless altfel decat la casti. Ne-am ales cu febra musculara, dar si cu albumele Yonderboi pe care nu il stiam si rau am mai facut. Hooverphonic were ubercool too, au cantat de 10, pe Suie Paparude nu prea i-am ascultat ca abia ajunsesem :D


A fost macel, nu-i asa Giurgia? ;) De eram si noi jurnalisti cu acreditari...

Etichete: citit/vazut, filip's, oh boy